Politica si administratie

Pãzea, vine inspecţia socialã!

Nicolle Ebner

Beneficiarii venitului minim garantat, care primesc bani de la bugetul de stat, fără să presteze cele 72 de ore de muncă în folosul comunităţii, care au bunuri de valoare în proprietate, sau care au minţit în declaraţiile date pe propria răspundere în privinţa venitului real al familiei, vor fi amendaţi de către inspectorii sociali. Sancţiuni vor fi aplicate şi funcţionarilor din cadrul primăriilor, care şi-au pus semnătura pe dosarele descoperite ca nelegale.

La rând, beneficiarii venitului minim garantat

Inspecţia Socială din cadrul ITM Hunedoara, în colaborare cu Prefectura, a demarat o amplă acţiune de verificare a primăriilor, precum şi a beneficiarilor Legii 416/2001-privind venitul minim garantat. Inspectorii sociali verifică, printre altele, dacă sunt respectate prevederile legale în ceea ce priveşte stabilirea şi acordarea drepturilor sociale, dacă beneficiarii venitului minim garantat prestează cele 72 de ore de muncă în folosul comunităţii şi standardele de calitate a serviciilor prestate. „Avem trei echipe de inspectori, sprijinite şi de prefectură, care au început verificări, din această săptămână. Avem o strânsă colaborare şi cu AJOFM Hunedoara, care ne poate comunica dacă beneficiarii Legii 416/2001 sunt în evidenţele lor, dacă sunt interesaţi să-şi găsească un loc de muncă sau dacă au refuzat vreo slujbă oferită. În cadrul acţiunii de verificare, se va face şi o anchetă socială pe marginea sesizărilor primite cu privire la faptul că mulţi dintre beneficiarii venitului minim garantat au bunuri în proprietate, respectiv autoturisme”, a declarat Horea Iacob Raţiu, inspectorul şef al ITM Hunedoara. Pe lângă modul în care sunt implementate proiectele finanţate de la bugetul de stat în domeniul protecţiei sociale, inspectorii sociali vor lua la puricat toate actele doveditoare depuse de beneficiari, la dosarele pe baza cărora primesc venitul minim garantat. „Este vorba de veniturile întregii familii, adeverinţe de la şcoală pentru copii etc. Dacă nu sunt în regulă, cei care au întocmit dosarele şi cei care au dat declaraţii pe propria răspundere vor fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 500 şi 1.000 lei, având posibilitatea ca în 48 de ore să plătească jumătate din minimum amenzii”, mai declară şeful ITM Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura