Recidivistul care şi-a ucis iubita rămâne în arest
Tribunalul Hunedoara i-a prelungit arestul preventiv cu încă 30 de zile recidivistului care şi-a înjunghiat de patru ori iubita, o tânără de 22 de ani. Fata n-a mai putut fi salvată, iar motivul este legat de gelozia individului.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au cerut instanţei de judecată competentă să-l ţină în arest preventiv pe individ pe durata cercetărilor, iar magistraţii au admis cererea. Tribunalul Hunedoara a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului Cristian Stănciulescu, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23 august 2020 şi până la data de 21 septembrie, inclusiv. Procurorii criminalişti au stabilit că acuzatul de omorul din municipiul Hunedoara, Cristian Stănciulescu, de 27 de ani, a mai fost închis pentru fapte comise cu violenţă şi a fost liberat condiţionat în iulie 2019 din Penitenciarul Deva, unde ispăşea o condamnare pentru trafic de droguri.
În urma unui conflict pornit de la gelozie, Stănciulescu
şi-a înjunghiat iubita cu care urma să se căsătorească peste câteva luni, o tânără de numai 22 de ani. Fata a fost lovită cu un cuţit de vânătoare, prima dată în piept, ca mai apoi de alte trei ori în spate, astfel că n-a avut nici o şansă de supravieţuire. Individul ar fi consumat stupefiante înainte de conflict, iar după comiterea oribilei fapte a fugit din locuinţă. Cu acelaşi cuţit s-a mutilat în zona gâtului şi a fost zărit plin de sânge pe o stradă din municipiul Hunedoara de către un jandarm aflat în timpul liber. Militarul a aflat de la individ de grozăvie, l-a imobilizat şi a alertat poliţiştii. (M. Gânju)