Măsuri care trebuie respectate în campania electorală
Guvernul introduce în hotărârea privind prelungirea stării de alertă măsuri care trebuie respectate în timpul campaniei electorale.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului, pentru desfăşurarea în siguranţă a evenimentelor/întrunirilor în cadrul campaniei electorale, se instituie obligaţia organizatorilor acestora de a asigura, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne, emis în temeiul articolului 71 alineat (2) din Legea 55/2020, cu modificările ulterioare, cu avizul Autorităţii Electorale Permanente, respectarea următoarelor măsuri:
– efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spaţiul în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile;
– menţinerea distanţei fizice de un metru între participanţii la evenimente/întruniri, inclusiv cele desfăşurate pe stradă sau din uşă în uşă;
– afişarea regulilor de acces şi de protecţie individuală în locuri vizibile în spaţiile în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile;
– în cazul evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în spaţiu închis, limitarea numărului participanţilor la maximum 20 şi a duratei acestora la maximum 2 ore;
– în cazul evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în aer liber, limitarea numărului participanţilor la maximum 50, delimitarea prin semne vizibile a perimetrului şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană;
– în cazul acţiunilor desfăşurate pe stradă, limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6;
– în cazul acţiunilor din uşă în uşă, limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2;
– aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2. (Agerpres)