Probleme în dosarul „Bonnie şi Clyde ai Estului”
Judecătorii hunedoreni au încercat să-l audieze pe unul dintre inculpaţii din dosar, aflat în puşcărie în Budapesta, prin videoconferinţă. Din cauza unor probleme tehnice n-au reuşit acest lucru şi au fost nevoiţi să amâne cauza pentru a-i da dreptul lui Varga Sandor (foto stânga) să-şi spună punctul de vedere în legătură cu probele administrate.
Magistraţii Tribunalului Hunedoara, instanţă unde se află dosarul, ar fi vrut ca inculpaţii să fie transferaţi temporar în România. Varga Sandor şi Turi Emese (foto dreapta) au fost condamnaţi în primă instanţă, însă Curtea de Apel Alba Iulia a hotărât rejudecarea dosarului. Pe fond, cei doi au primit 15 ani de închisoare, respectiv şapte ani şi şase luni. Varga şi iubita lui, cu care a acţionat la infracţiuni, sunt încarceraţi într-o închisoare din Ungaria, unde au comis mai multe crime şi jafuri.
Următorul termen de judecată în dosar a fost stabilit pe data de 18 septembrie a.c. Potrivit anchetatorilor, Varga Sandor şi Turi Emese formau un cuplu şi au atacat mai multe case de amanet din ţara noastră. Cei doi au acţionat în judeţul nostru, în municipiul Hunedoara, unde au atacat şi jefuit o casă de amanet, după ce au împuşcat-o în cap pe vânzătoare. Se întâmpla în decembrie 2007. Pentru o serie de crime comise cu sânge rece în Ungaria, cei doi au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă şi-şi execută pedeapsa într-un penitenciar de maximă siguranţă din Budapesta. (M. Gânju)