Cluburile de handbal cer trecerea la etape săptămânale
Aflată la debutul noului sezon competiţional, după un prim turneu desfăşurat, competiţia handbalistică din LIga Zimbrilor masculină se află în plin scandal după ce mai multe echipe au jucători infestaţi cu noul coronavisus.
Focarul este la echipele din Moldova, formaţii care au cei mai mulţi jucători infectaţi şi în carantină. Este posibil ca la turneul programat la acest sfârşit de săptămână, unele formaţii să nu poate participa din lipsă de jucători.
În aceste condiţii,echipele din Liga Naţională cer Federaţiei Române de Handbal să se renunţe la turnee şi meciurile să se dispute în sistem tur-retur. Ordinul Ministerului Tineretului şi Sportului nu dă voie însă, în acest moment, să se organizeze etape săptămânale. „Este incredibil. Trebuie să mergem 16 echipe, la grămadă, în acelaşi oraş, să plătim cazare, să stăm pe la hoteluri, să ne expunem suplimentar. Dacă se joacă tur-retur, ar fi doar două echipe, şi nu 16” este teoria cluburilor din Liga Zimbrilor.
Recent, ministrul Sportului, Ionuţ Stroe, a primit o scrisoare deschisă semnată de toate cluburile de handbal, prin care acestea cer trecerea la etape săptămânale. În toată Europa se joacă handbal, Germania, Norvegia, Franţa, Rusia, Ungaria au ajuns la meciurile 5-7, iar în România la masculin s-au jucat trei etape, iar la feminin niciun meci!