Sofia va găzdui turneul european de taekwondo pentru calificare la Jocurile Olimpice
World Taekwondo Europe a decis ca turneul european de calificare pentru Jocurile Olimpice Tokyo 2020 să aibă loc anul viitor la Sofia, după ce a fost amânat în două rânduri, din cauza pandemiei de Covid-19.
Iniţial, întrecerile trebuiau să se desfăşoare în oraşul italian Milano, între 17 si 19 aprilie a.c. iar după ce acest lucru s-a dovedit imposibil, Moscova, a preluat sarcina de a-l găzdui până la finalul anului. Cum nici la Moscova desfăşurarea turneului în 2020 nu va fi posibilă, World Taekwondo Europe a stabilit ca Sofia să organizeze competiţia pe 30 şi 31 ianuarie anul viitor.
Gheorghe Gigorescu, secretarul general al forului român de specialitate, s-a declarat mulţumit că întrecerile vor avea loc in Bulgaria. “Este bine că turneul va avea loc aproape de noi, într-o locaţie atractivă şi uşor accesibilă. Consiliul de conducere al federaţiei va stabili în zilele viitoare componenţa lotului cu care vom aborda calificările olimpice. După o pauză atât de îndelungată va trebui să ţinem seama de multe variabile în alcătuirea echipei”, a spus oficialul Federaţiei Române de Taekwondo.
World Taekwondo Europe a anuntat printr-un comunicat că protocolul Covid-19 va fi anuntat echipelor in functie de situatia pandemiei de la momentul la care va avea loc competiţia.