În comuna Pui, lucrurile se întâmplă conform promisiunilor
Din bani europeni nerambursabili a început asfaltarea drumului de exploataţie agricolă Pui – Galaţi, în lungime de 5,7 kilometri. Este un proiect pe care administraţia locală din Pui l-a câştigat cu gândul de a decongestiona traficul intens, mai cu seamă în cele două zile din an (1 mai şi 14 octombrie) când aici are loc vestitul târg de primăvară, respectiv de toamnă, iar numărul participanţilor e unul foarte mare.
„Traseul drumului are ca punct de plecare DN 66 (Pui) – Târgul de animale Pui – Ploştina Pui şi ajunge în DN 66 (satul Galaţi). Au mai fost construite în cadrul acestui program finanţat din fonduri europene (un milion de euro) două podeţe tip rigolă carosabiă cu lungimea de 20 de metri, respectiv şase metri, două podeţe dalate şi 16 podeţe tubulare. Dacă vremea nu se strică şi ne ocolesc ploile, e numai bine pentru a continua lucrările în ritm susţinut. Ce ne dorim noi e să le finalizăm în anul acesta. A fost şi va rămâne unul dintre obiectivele care am ţinut foarte mult să se realizeze, deoarece cele două ediţii ale târgului nostru ne-au adus notorietate de-a lungul unui secol, dar au venit la pachet şi cu multă lume care an de an se deplasează din diverse colţuri ale judeţului şi chiar din alte zone ale ţării pentru a-şi comercializa produsele şi animalele ori pentru a cumpăra cele necesare. E drept că atât în 2018, cât şi în 2019 şi 2020 nu am avut parte de negoţul cu animale, din pricina restricţiilor sanitar-veterinare, dar asta nu a însemnat că au venit mai puţini oameni”, a afirmat Victor Stoica (foto), primarul din Pui. Acesta a mai precizat că mai există şi alte proiecte investiţionale planificate pentru a fi depuse pe noile axe europene ce urmează să apară, însă prioritară rămâne finalizarea celor deja demarate.