BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Aranjamentul pus la cale de doi edili din regiunea cu lămpaşe este pe cale să arunce regiunea în haos. Gurile rele spun că de votul celor doi s-a împiedicat un afacerist, odinioară aflat la sufletul celui care orânduieşte urbea, dar care şi-a urmărit afacerea şi
s-a dat şi cu adversarii. Cum nu mai cotizează substanţial în conturile celor doi, afaceristul a fost trecut pe lista neagră şi urmează să fie mazilit. În locul său ar urma să intre protejatul celor doi, numai că lucrurile nu sunt aşa simple. Gurile rele spun că până să fie alungat şi adus protejatul în loc, regiunea va deveni o adevărată bombă ecologică. În plus, ceilalţi semnatari ai acordului se opun categoric ca pila unuia să le dicteze. Tot bârfitorii spun că oamenii s-au înţeles în secret şi au făcut câteva sesizări la instituţiile abilitate. Rămâne să vedem ce se va întâmpla şi cine va risca să ajungă la beci.
Pregătiri de zor pentru cheful prinţişorului. Gurile rele spun că odrasla unui afacerist din regiunea cu lămpaşe are în plan să-şi aniverseze ziua, dar cum pandemia nu-i prea dă voie, s-a gândit să o înşele. Doar legea e pentru muritorii de rând, pentru săraci, nu şi pentru o persoană atât de importantă ca el. Bârfitorii spun că şi-a găsit o cabană în sălbăticie, într-o zonă în care băieţii în uniformă bleumarin nu prea ajung, iar cheful e ca şi rezolvat. Problema este că nu a luat în calcul faptul că urechile ciulite ale băieţilor au aflat de plan. Aşa că nu este exclus ca petrecerea să fie spartă când este în toi. Ba chiar şi unii dintre cheflii săltaţi, că sunt mari amatori de prafuri şi au mai avut brăţări la mâini din această cauză.