Continuă controalele vizând respectarea măsurilor de protecţie impuse de pandemie
Pe parcursul zilei de luni, echipele mixte de control privind respectarea măsurilor impuse de pandemie au făcut 124 de controale la societăţi comerciale şi alte 48 în mijloacele de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 43 de sancţiuni contravenţionale (41 pentru nerespectare măsurii protecţie individuală şi 2 pentru nerespectarea măsurilor de carantinare/izolare), valoarea totală a amenzilor fiind de peste 15.000 de lei.
Astfel, doi hunedoreni au fost amendaţi pentru că n-au respectat obligaţiile impuse privind izolarea ori carantina. Unul dintre ai a fost prins plimbându-se pe stradă. ”În urma verificărilor efectuate de către poliţişti la o adresă din municipiul Hunedoara, unde figurează ca fiind persoană carantinată un hunedorean în vârstă de 33 de ani, s-a constatat că acesta nu se afla la adresa respectivă, el fiind depistat ulterior, pe stradă”, a precizat IPJ Hunedoara. Bărbatul în cauză a fost sancţionat contravenţional, conform Legii 55/2020, pentru nerespectarea măsurii carantinei
„Cu ocazia controalelor în trafic, efectuate împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, poliţiştii au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă şi persoane, inclusiv modul în care măsurile de protecţie stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale. Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiţi de poliţişti în privinţa respectării prevederilor L55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2”, mai arată sursa citată.
De asemenea, odată cu intrarea în vigoare a noilor măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus, echipajele de poliţie, poliţie locală şi jandarmerie aflate în serviciu pe raza judeţului Hunedoara, verifică şi modul de respectare a interdicţiei de circulaţie a persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în intervalul orar 23:00—05:00 dimineaţa.