BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Banii pompaţi cu nemiluita în mai multe proiecte de modernizare a unei zone de agrement din judeţ ridică semne mari de întrebare. Bârfitorii spun că interesul deosebit arătat pentru zona respectivă nu ar fi în favoarea muritorului de rând, ci în avantajul câtorva băieţi deştepţi. Aceştia au sponsorizat substanţial un partid politic, mai bine spus candidaţii acestuia, iar recompensa cerută pentru sprijin se achită din fonduri publice. Tot gurile rele mai spun că investiţiile făcute în zona în care îşi desfăşoară activitatea sponsorul mai ajută şi vreo câţiva politicieni ai partidului, pentru că au şi ei acareturi prin zonă.
Un lider local de partid este primul când vine vorba de ciolan şi ultimul când trebuie să facă ceva pentru formaţiunea care-i oferă avantaje, funcţii şi chiar contracte generoase. Gurile rele spun că liderul s-a aflat în ultima perioadă într-un stres maxim după ce i-a fost impus de la centru un supervizor. Numai că şi şeful şi-a luat tălpăşiţa după scrutinul local, iar lucrurile par să fi revenit la normal pentru liderul local. Ceea ce nu ştie acesta este că i s-a pregătit de către supervizor o mare surpriză. Înainte de a pleca, şeful de la judeţ s-a sfătuit cu membrii şi au decis să-l tragă pe linie moartă pe conducător. Nu a arătat interes în susţinerea candidatului, n-a luat parte la acţiuni de promovare, ba chiar a băgat strâmbe cât a putut. Locul său ar fi luat de o domniţă, cel puţin aşa-i făcut planul. Cârcotaşii spun că liderul local a aflat câteva ceva despre ce i se pregăteşte şi se dă de ceasul morţii să rămână vioara întâi.