Mânăstirea Lainici a fost închisă pentru pelerini
Numărul mare de cazuri de infectare cu noul coronavirus la lăcaşul de cult din apropierea Petroşaniului a determinat Direcţia de Sănătate Publică să instituie carantina pe o perioadă de 14 zile la Lainici. Un călugăr a murit de Covid-19, stareţul este internat în spital, iar alţi 7 clerici au fost confirmaţi cu boala.
„În urma anchetei epidemiologice, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj au decis ca Mănăstirea Lainici să intre în carantină timp de 14 zile. (…) Decizia a fost luată din cauză că 7 persoane din rândul personalului mănăstirii au fost confirmate cu virusul Sars-CoV-2, una dintre acestea decedând”, au transmis cei de la DSP Gorj. Autorităţile au declarat focar de Covid-19 la Mănăstirea Lainici. Stareţul mănăstirii, Ioachim Pârvulescu, a fost transferat la un spital din Bucureşti după ce a stat câteva zile internat la o unitate medicală din judeţ, având simptome specifice noului coronavirus. Un călugăr, tot de la Mănăstirea Lainici, a decedat din cauza virusului Sars-CoV-2 în Spitalul din Târgu-Cărbuneşti. Acesta ar fi suferit de obezitate şi ar fi avut şi alte afecţiuni medicale. (M. Gânju)