Fight Box. Deveanul Ciprian Mureşan evoluează din nou la Gala Colosseum
Astăzi, vineri seara, începând cu orele 19.00 este programată o nouă gală Colosseum XXI Fight Box la care tânărul sportiv devean Ciprian Mureşan va fi prezent şi va evolua în ring.
Legitimat la CS Burebista Deva, Mureşan a prins o perioadă bună, totalizând 16 meciuri disputate din care 11 câştigate. După ce în luna octombrie, în gala similară de la Arad, l-a întâlnit pe Silviu Ionescu, în această seară el va boxa în compania lui Adrian Baciu, într-o luptă “care pe care.“
Promoterul Sorin Nicolaescu, cel care îl coordonează pe Ciprian Mureşan, a declarat că are încredere în tânărul luptător de la clubul Burebista şi speră într-o victorie posibilă în gala programată în Arena Colosseum, de la Bucureşti. De altfel, lupta dintre cei doi protagonişti din această seară, a început cu mult timp înaintea galei, printr-un schimb de replici tăioase, acide ,în mediul on-line, pe facebook, iar meciul aşteptat poate fi considerat ca fiind unul al orgoliilor şi al declaraţiilor incendiare. Probabil că tocmai acest lucru l-a mobilizat pe sportivul devean care va intra în ring hotărât să-l facă KO pe Adrian Baciu. Gala din această seară va fi transmisă live pe canalul de televiziune Digi TV.