Beneficiarii de ajutor social din Deva au fost puşi la treabă
Potrivit primarului municipiului Deva, Florin Oancea, persoanele din oraş care beneficiază de ajutor social au fost puse la treabă, conform legii,
Astfel, mai mulţi beneficiari de ajutor social au desfăşurat miercuri, 6 ianuarie 2021, acţiuni de salubrizare şi igienizare a locurilor de joacă din municipiu, aflate în zonele Aleea Romanilor, Nicolae Bălcescu, Dorobanţi, Aleea Saturn, cartierul Gojdu, DN-Sala Sporturilor, Ciprian Porumbescu, Împăratul Traian, Iuliu Maniu, Aleea Patriei, Ion Luca Caragiale, Aleea Neptun, Barbu Lăutaru.
Beneficiarii de ajutor social care au stabilită prin lege obligativitatea de a efectua un anumit număr de ore de muncă în folosul comunităţii vor continua şi în acest an astfel de acţiuni de igienizare a spaţiului public (locuri de joacă, parcuri, zone de agrement etc.) din municipiul Deva, a declarat edilul şef al municipiului reşedinţă de judeţ. (M. Crivăţ)