Ferma liceului din Geoagiu, modernizată cu bani primiţi de la Ministerul Agriculturii
Liceul Tehnologic Agricol ”Alexandru Borza” din Geoagiu a beneficiat din partea Ministerului Agriculturii, în baza prevederilor bugetului de stat, de alocări menite să dea o mână de ajutor unităţii de învăţământ. Din suma primită, aici s-au făcut mai multe modernizări.
„Ne-au fost alocaţi 175.000 de lei, bani din care am reuşit să ducem la îndeplinire ceea ce ne propusesem, adică modernizarea fermei didactice pe care o deţinem. Am construit o platformă de gunoi şi am amenajat un bazin de colectare, astfel încât să nu mai fie probleme legate de dejecţiile provenite de la animalele pe care le creştem (vaci, viţei şi porci) şi mirosul pe care acestea îl produc, organizând spaţii distincte pentru vaci, respectiv viţei. Toate dejecţiile merg în acel recipient special, cu o capacitate de 10.000 de litri, iar atunci când se umple se trece la acţiunea de vidanjare, totul fiind adus apoi pe câmp, ca îngrăşământ natural pentru pământ. Aşa, am rezolvat o problemă care era prioritară”, a spus profesorul Octav Cismaşiu (foto), directorul Liceului Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu.
Pe de altă parte, cu forţe proprii, de curând au fost achiziţionate şi montate proiectoare care să asigure iluminatul ambiental al instituţiei şcolare. De asemenea, şi iluminatul pe holuri a fost trecut pe proiectoare cu led, cu senzori de prezenţă. ,,Am apelat la priceperea şi strădania colectivului nostru, nepermiţându-ne să solicităm firme de specialitate. Le mulţumesc colegilor pentru implicare”, a mai arătat directorul.