Vasilescu cere 7.500 de lei Consiliului Judeţean
Consilierul judeţean PSD, Sorin Vasilescu, cere Consiliului Judeţean să-i restituie suma de 7.500 de lei, reprezentând indemnizaţiile aferente perioadei în care a fost exclus din funcţia de ales, pe motiv de incompatibilitate.
A câştigat la judecată
În urmă cu un an, Sorin Vasilescu a fost îndepărtat din postul de consilier judeţean, în baza unor adrese ale Agenţiei Naţionale de Integritate, care precizau că el se află în stare de incompatibilitate. Vasilescu a acţionat decizia în instanţă, câştigând procesul respectiv. Astfel, din această lună, el a revenit printre consilierii judeţeni, solicitând de data asta să i se plătească 7.500 de lei, contravaloarea indemnizaţiilor de care a fost văduvit. „Din moment ce judecătorii au stabilit că nu a fost vorba de incompatibilitate, solicit să mi se plătească indemnizaţia aferentă perioadei de 10 luni, în care nu mi-am putut desfăşura activitatea de consilier judeţean, post din care am fost înlăturat ilegal, după cum arată instanţele de judecată”, a declarat Sorin Vasilescu, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN. (N. Ebner)
Pai , ba , sula social-democrata, de ce nu versi tu suma in Fondul Solidaritatea, ca sa arati cat iti pasa tie de saracii pe care ii plangeti atat? SAi drecului sa fiti de mincinosi, de social-democrati de balta. Va curg balele dupa bani, orice numai bani sa iasa. Pai ce doreai? 15 funcii, 15 surse de venit? Mars la cotet Vasilescule Porculescule.