Băiţa: de luni, se pot plăti impozitele şi taxele locale
Comunitatea din Băiţa are undă verde la plata impozitelor pe anul 2021 începând de luni, 18 ianuarie. Bonificaţia atribuită de administraţia publică la achitarea integrală a dărilor este de cinci procente până în 31 martie.
„Oamenii pot plăti cu numerar, la sediul nostru sau cu virament bancar. Foarte multă lume achită în primul trimestru, pentru că se aplică reducerea de cinci la sută. La o pensie mică, un ajutor social sau un venit sporadic, orice leu în minus se simte. Avem şi restanţieri care nu au răspuns la somaţiile şi înştiinţările trimise şi aşa că vom aplica legea, ajungându-se la popriri ori executare silită. Instanţa va soluţiona problema. Sper ca în 2021 să se facă ordine în ce priveşte asistenţii personali şi persoanele cu handicap. Bieţii oameni au numai de suferit din pricina dezorganizării pe care o practică sistemul public. Am ajuns, noi, primăriile, un soi de intermediari în efectuarea plăţilor pentru drepturile băneşti ce li se cuvin. După cum se ştie, cei 28 de asistenţi, respectiv 38 de persoane cu îndemnizaţii au primit alocări financiare doar pentru octombrie, lunile noiembrie şi decembrie nefiind acoperite. Şi aşa, ca să putem să le dăm totuşi o sumă măcar, am pus din visteria comunei 100.000 de lei. În loc să facem mici reparaţii sau vreun studiu de fezabilitate pentru o nouă investiţie, am făcut ceea ce trebuia să facă statul. Guvernanţii au pasat totul la primari. Să ne descurcăm. Am primit un sfert din cât trebuia. Din circa 600.000 de lei ceruţi pentru plăţi, ne-au fost alocaţi 150.000 de lei. Am înţeles că se ia în calcul ca aceste persoane să fie trecute la Ministerul Muncii ca evidenţă şi responsabilitate. În sfârşit s-ar face dreptate“, a afirmat Damian Diniş (foto), primarul comunei Băiţa.
Legat de 2020, în ciuda multiplelor cheltuieli neprevăzute generate de Covid-19, administraţia nu a rămas cu facturi mari, neonorate. Mai există mici plăţi de efectuat, dar se vor rezolva. Cât priveşte obiectivele vizate pentru 2021, interesul major rămâne pentru modernizarea de drumuri şi străzi comunale. De asemenea, se mai urmăreşte dezvoltarea turistică a zonei prin facilitarea accesului către cele 13 peşteri de pe teritoriul comunei şi perpetuarea tradiţiilor şi obiceiurilor. Fie pe axă guvernamentală, fie pe una europeană. Totul depinde de ceea ce poate fi accesat.