Sancţiuni de peste 3000 de lei
Alţi 13 hunedoreni au fost prinşi luni că încălcau măsurile impuse de lege în pandemie, toţi fiind sancţionaţi contravenţional.
„În data de 18.01.2021, poliţiştii hunedoreni au derulat, pe raza judeţului, atât în mediul urban, cât şi rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus Sars-CoV-2: au fost verificate 39 de societăţi comerciale şi 42 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 13 de sancţiuni contravenţionale (pentru nerespectare măsurii protecţie individuală şi două pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie), valoarea totală a amenzilor fiind de 3.200 de lei”, a informat IPJ Hunedoara. (M. Gânju).