Regulament privind maşinile abandonate, discutat de Consiliul Local Hunedoara
Conducerea Primăriei Hunedoara va aduce, vineri, în atenţia Consiliului Local un regulament care să prevadă soluţii pentru vehiculele abandonate pe raza municipiului. Proprietarii care nu se vor conforma riscă să fie amendaţi şi taxaţi, dar şi să rămână fără vehicul.
Regulamentul privind activităţile de identificare, ridicare, transport, depozitare şi eliberare sau valorificare a vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe domeniul public ori privat al municipiului va fi dezbătut şi supus la vot în şedinţa de Consiliu Local ce va avea loc vineri, 29 ianuarie, anul curent.
Proiectul de hotărâre prevede fiecare pas al unei proceduri ce va trebui urmată de autorităţile abilitate în domeniu pentru gestionarea problemei maşinilor abandonate.
Conform estimărilor Poliţiei Locale, în municipiul Hunedoara există cel puţin 200 de vehicule abandonate, multe dintre ele ocupând locuri de parcare ce ar putea fi folosite de alţi cetăţeni, altele fiind lăsate de luni bune pe marginea străzilor sau chiar pe chiar pe zone verzi.
Pe scurt, conform proiectului de hotărâre, în baza sesizărilor făcute de cetăţeni, poliţiştii locali (în colaborare cu cei ai Serviciului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Hunedoara) vor inspecta fiecare maşină în parte şi vor lăsa pe vehicul o somaţie privind ridicarea maşinii. Apoi, tot poliţiştii vor fi cei care vor încerca identificarea proprietarului. Dacă proprietarul va fi identificat, acestuia i se va trimite acasă încă o somaţie privind ridicarea maşinii abandonate. Dacă nu va fi identificat, cu respectarea prevederilor legale şi ale regulamentului, maşina în cauză va fi ridicată şi dusă pe o platformă amenajată şi păzită din aria fostei unităţi militare de la Hăşdat. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu maşinile proprietarilor care au fost indentificaţi şi somaţi, dar care nu s-au conformat avertismentelor scrise transmise autorităţile abilitate.
Maşinile depozitate pe platforma amintită, dacă nu vor fi revendicate, vor intra în proprietatea municipalităţii, aceasta putând apoi să le valorifice, după cum se arată în regulamentul propus analizei şi votului Consiliului Local.
Proprietarii care nu se vor conforma somaţiilor şi vor ajunge în situaţia de a-şi revendica maşinile ajunse deja în centrul de depozitare vor trebui să achite o amendă de 2.000 de lei, plus costurile de ridicare, trasport, depozitare şi pază (costuri ce vor fi stabilite printr-o viitoare hotărâre de Consiliu Local).
Condiţiile detaliate în care se va putea face ridicarea, restituirea sau valorificarea maşinilor abandonate vor fi stabilite în cadrul şedinţei Consiliului Local de vineri, 29 ianuarie 2021.
Biroul Comunicare, Promovare Imagine al Primăriei Hunedoara