Numerele false i-au adus un dosar penal
Plăcuţele de înmatriculare de pe autoturismul pe care-l conducea aparţinea altei maşini şi erau expirate.
„Poliţiştii Biroului Rutier Orăştie au oprit în trafic, pe raza comunei Turdaş, autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Turdaş. În urma verificărilor în bazele de date, poliţiştii au stabilit faptul că autoturismul nu este înmatriculat în România, acesta fiind radiat din circulaţie, iar numerele de înmatriculare montate pe autoturism au fost atribuite altui autoturism şi aveau valabilitatea expirat”, informează IPJ Hunedoara.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare. (M. Gânju)