BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Forfotă mare printr-o administraţie din regiunea cu lămpaşe a judeţului. Bârfitorii susţin cu tărie că din primăvară va fi sacrificat al doilea om al urbei, un secund care ocupă de multă vreme scaunul. Omul are ceva vechime şi poate ieşi la pensie, iar şeful lui consideră că l-a protejat destul. Nu prea-i mai convine ca amicul său să încaseze şi leafă babană şi pensie îndestulătoare, mai ales că ar putea băga el în casă leafa de vice. Bârfitorii susţin că locul său va fi ocupat de o coniţă aleasă la alegerile trecute, doar că mai sunt de aranjat nişte lucruri. Prin organizaţie mai sunt cârcotaşi care vociferează şi ar vrea şi ei postul, astfel că şeful partidului trebuie să-i pună cu botul pe labe. Pe unii îi ”unge” cu câte un post călduţ, iar pe alţii îi ameninţă cu excluderea.
Au cam rămas fără noroc nişte apropiaţi ai unui edil din estul regiunii cu lămpaşe. Indivizii au cotizat în urmă cu ceva vreme la campania edilului şi ar fi trebuit să beneficieze de contracte generoase, numai că lucrurile par a nu ieşi după plan. Nu s-a luat în calcul nicio secundă faptul că formaţiunea politică din care face parte edilul nu va ţine frâiele ţării, deci nu va direcţiona sume fabuloase către urbea lui, deci nu vor fi prea mulţi bani pentru lucrări. Bârfitorii spun că susţinătorii au avut o întâlnire cu favoritul lor şi după câteva pahare de tărie s-au cam pus pe reproşat. Edilul le-a dat asigurări că vor primi ceea ce au pretins înainte de alegeri, că lucrurile se vor schimba în viitor, doar că trebuie să mai aibă puţină răbdare. N-a fost chip să se înţeleagă, astfel că sponsorii au cerut să vadă bugetul instituţiei şi, spun aceiaşi bârfitori, că şi l-au cam însemnat cu pixul fără ca şeful urbei să poată spune ceva.