A fugit, din nou, de acasă
La data de 31.01.2021, în jurul orei 20:45, la sediul Poliţiei Municipiului Hunedoara s-a prezentat un bărbat care a reclamat faptul că fiica sa minoră, Andreea-Ioana Nagy (foto), de 15 ani, a plecat voluntar de la domiciliu în data de 30.01.2021, în jurul orei 14.00, şi nu a mai revenit.
Minora, la data plecării de la domiciliu era îmbrăcată cu o pereche de pantaloni negri, de trening, geacă cu glugă de culoare neagră, iar în picioare purta pantofi sport negri. Aceasta are înălţimea de aproximativ 1,55 metri, constituţie astenică, părul lung, vopsit vişiniu, ochi albaştri, circa 50 kg. şi nu este prima dată când pleacă voluntar de la domiciliu, pentru a locui la diverşi prieteni/prietene. Ultima oară când a plecat de acasă a fost în luna decembrie 2020.
În acest caz, poliţiştii au demarat activităţi investigative şi de căutare, care au inclus darea în consemn la frontieră şi în urmărire naţională a minorei. Persoanele care deţin informaţii utile anchetei sunt rugate să sesizeze cea mai apropiată uniate de Poliţie sau să apeleze numărul de urgenţă 112. (M.C.)