Candidaţi surpriză la funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Judo
Se anunţă de pe acum o întrecere interesantă şi dură pentru preşedenţia Federaţiei Române de Judo, la alegerile programate în data de 24 februarie. Deveanul George Teşeleanu (foto) şi Paul Augustin-Marian, omul care a condus comisia arbitrilor, şi-au anunţat intenţia de a candida la funcţia pe care o ocupă actualul preşedinte al federaţiei, Cosmin Guşă.
Dosarele de candidatură se pot depune până la data de 9 februarie, dar preşedintele în funcţie, Cozmin Guşă, nu şi-a anunţat încă intenţia de a concura pentru un nou mandat.
Pe site-ul frjudo.ro se arată că începând cu data de 10 februarie va avea loc un forum de discuţii interne, iar toţi candidaţii îşi vor putea prezenta proiectele.
George Teşeleanu este născut la Deva în anul 1965, unde a urmat şcoala generală şi liceul. Este absolvent al Facultatii de Mine Petroşani, promotia 1990, a fost leader al studentiilor din centrul universitar Petroşani în perioada decembrie 1989, fiind şi membru în Consiliul Judeţean al Frontului Salvării Naţionale, constituit în 22 decembrie 1989. A plecat din ţară şi s-a stabilit în Italia, în februarie 1991. A fost Consul Onorific al României la Ancona Italia, din 2009 in 2012
Paul Augustin-Marian, cel de al doilea candidat pentru funcţia de preşedinte, este fost arbitru internaţional de judo, a ocupat funcţia de preşedinte al Colegiului Central al Arbitrilor din cadrul FRJudo, iar alături de candidatura şi-a depus programul strategic ce poartă numele “JUDO – Mai mult decât un sport, dar şi mai multă disciplina internă”.