A scăpat de închisoare, după ce a stat ascuns ani în şir
Singura măsură care s-a mai putut lua împotriva infractorului a fost desfiinţarea permisului fals pentru care i s-a făcut dosar penal.
În anul 2015, poliţiştii aveau să descopere un şofer din Bucureşti, în urma unui control în trafic, care circula cu viteză mult mai mare decât cea permisă de lege. La verificarea documentelor, oamenii legii au constatat că permisul de conducere prezentat de individ este fals şi i-au făcut dosar pentru fals material în înscrisuri oficiale şi conducere fără permis.
Fiind dus la sediul Poliţiei Municipiul Deva, suspectul a declarat verbal că a avut cunoştinţă despre faptul că permisul de conducere prezentat pentru control este fals. Atunci a fost prima şi ultima dată când anchetatorii l-au mai văzut pe individ, pentru că nu s-a mai prezentat la chemările făcute de către organele de poliţie. Prin urmare a intervenit anul trecut termenul de prescripţie pentru cele două infracţiuni, iar vinovatul a scăpat de o condamnare. Singurul lucru pe care procurorii l-au mai putut face a fost să ceară Judecătoriei Deva ”desfiinţarea totală a permisului de conducere fals”, lucru admis acum de judecătorii deveni. (M. Gânju)