Primarul comunei Romos, Mircea Pătrânjan, a încetat din viaţă
Primarul comunei Romos, Mircea Pătrânjan, a încetat din viaţă, ieri, la Timişoara.
Mircea Pătrânjan s-a născut în data de 16 aprilie 1948, în localitatea Stremţ, din judeţul Alba. De profesie era inginer agronom.
Până în decembrie 1989 a fost mulţi ani inginer şef şi preşedintele CAP Romos, cooperativa agricolă pe care o conducea fiind considerată cea mai performantă din judeţ, după rezultatele obţinute. A fost un foarte bun gospodar, un om harnic şi un foarte bun organizator. Iar peste toate astea a fost un om de mare omenie.
De aceea, locuitorii din Romos l-au ales începând din 1996, de şapte ori consecutiv în fruntea Primăriei comunei, ultima oară în 27 septembrie 2020.
A fost un soţ şi tată devotat familiei, soţiei şi celor doi copii, o fată şi un băiat, amândoi copiii fiind astăzi oameni realizaţi, cu un statut profesional şi social solid.
A fost un bun şi loial prieten al subsemnatului, încă de pe vremea când munceam ca redactor la rubrica agrară a ziarului judeţean din perioada dinainte de 1989 şi aşa a rămas până în ultima clipă a vieţii sale.
Drum lin la stele, prieten drag, şi Dumnezeu să te odihnească în pace!
Colectivul redacţiei MESAGERUL HUNEDOREAN este alături de familia îndoliată şi-i transmite sincere condoleanţe!