Unitate pentru educaţie
De două luni, prin votul cetăţenilor care m-au ales să îi reprezint în Parlamentul României şi la propunerea colegilor mei din Partidul Social Democrat, am onoarea să conduc Comisia pentru învăţământ din Camera Deputaţilor, din postura de preşedinte.
Activitatea unei comisii parlamentare este extrem de dinamică. În ultimele săptămâni, am avut plăcerea de a discuta cu mulţi actori din educaţie. Toate părţile implicate, fie că vorbim despre reprezentanţii elevilor şi ai părinţilor, ai cadrelor didactice, ai studenţilor sau organizaţii internaţionale precum UNICEF, au propriile lor abordări şi dorinţe.
Ca preşedinte de comisie, rolul meu este să identific liniile comune şi să susţin acele măsuri şi iniţiative care au un impact real şi pozitiv asupra tuturor. Rolul Comisiei pentru învăţământ este unul limitat, dar acest lucru nu ne împiedică să ne implicăm şi să facem tot se poate pentru îmbunătăţirea procesului educaţional. Cel mai important este să asculţi oamenii care interacţionează cu sistemul. În absolut toate discuţiile pe care le-am avut despre învăţământul preuniversitar, precum şi în multe dintre petiţiile pe care l-am primit până acum, a fost ridicată problema lipsei de consilieri şcolari şi cadre medicale în unităţile de învăţământ. Alte elemente repetitive au fost transportul şcolar şi programul alimentar din şcoli – nevoia asigurării unei mese calde şi sănătoase pentru elevi. Pentru toate aceste situaţii nefericite, este necesar să găsim soluţii eficiente şi de durată.
Pentru a soluţiona aceste probleme, este nevoie de o finanţare corespunzătoare a învăţământului. Proiectul bugetului de stat urmează să fie transmis Parlamentului României pentru adoptare. Îl aşteptăm cu mare interes şi sperăm că actualii guvernanţi vor ţine cont de nevoile şi realităţile din sistemul de învăţământ românesc, multe dintre ele accentuate negativ în contextul pandemiei. De asemenea, sunt de părere că există un element de interes comun pentru toate partidele politice – educaţia copiilor şi a tinerilor noştri. Cu toţii ne dorim să îmbunătăţim sistemul de învăţământ românesc, doar că avem metode diferite. Împărţirea bugetului de stat este primul pas, iar eu susţin acordarea a cel puţin 6% din PIB pentru educaţie. În egală măsură, trebuie să profităm de cele 80 de miliarde de euro alocate României de către Uniunea Europeană pentru a pune bazele unui viitor educaţional mai bun. Depăşind barierele politice, vreau să fac un apel la UNITATE PENTRU EDUCAŢIE. Acum, nu la anul, trebuie să conturăm un plan coerent şi realist pentru învăţământul românesc, cu o finanţare corespunzătoare.
Natalia-Elena Intotero,
deputat PSD de Hunedoara,
preşedintele Comisiei pentru Învăţământ
a Camerei Deputaţilor