Vânzarea unei maşini i-a adus o condamnare
Şi-a vândut un autoturism de teren şi a făcut greşeala să-l înstrăineze fără a întocmi un banal contract de vânzare-cumpărare. Cel care a luat maşina s-a dovedit a nu fi de bună credinţă, a adunat amenzi peste amenzi şi apoi l-a revândut, tot fără acte.
Sancţiunile au venit pe numele primului proprietar, un bărbat de 42 de ani, din Lupeni. Exasperat de faptul că adună amendă după amendă, omul a recurs la o soluţie ilegală de a ieşi din încurcătura în care s-a băgat. A elaborat un întreg plan, folosindu-se de documente false, în loc să urmeze calea simplă şi legală, să ceară unui judecător să-l oblige pe noul proprietar să înscrie maşina.
„Martorul M. N. a cumpărat de la inculpatul A. D. autovehiculul marca Isuzu Trooper fără a încheia contract de vânzare-cumpărare, martorului fiindu-i predate de către inculpat actele autoturismului, respectiv certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a maşinii, dar nu a întreprins demersurile pentru înmatricularea pe numele său, susţinând că nu a avut bani pentru plata taxelor aferente. (…) Inculpatul, pentru a nu îi mai fi expediate amenzi de circulaţie şi pentru a nu mai plăti impozitul pentru bunul cu privire la care tranzacţionase şi nu se mai afla în posesia lui, în loc să solicite pe cale judiciară radierea maşinii şi înscrierea pe actualul proprietar, s-a prezentat la un centru de colectare a fierului vechi, cu plăcuţele vechi de înmatriculare şi a obţinut o adeverinţă prin care se atestă, în mod nereal, faptul că autovehiculul a fost primit şi valorificat ca deşeu la societatea menţionată”, se arată în rechizitoriu.
A radiat maşina însă noul proprietar, o a treia persoană, a fost oprit în trafic de poliţişti şi aşa s-a descoperit totul. Chiar dacă a avut circumstanţe atenuante, magistraţii Judecătoriei Petroşani nu l-au iertat pe bărbatul din Lupeni şi l-au obligat la plata unei amenzi penale de 1350 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii. (M. Gânju)