Curs de pictură la Biblioteca Judeţeană
Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, îşi reia activităţile cultural-educative întrerupte în ultimele luni şi, treptat, oferă iubitorilor de frumos prilejuri de a petrece timpul liber în mod plăcut şi creativ.
În acest sens, pornind de la ideea că există mulţi oameni talentaţi, oameni care doresc să-şi dezvolte şi să-şi pună în valoare abilităţile cu care au fost înzestraţi, instituţia noastră va organiza un curs de pictură pentru adulţi.
Cursul se va desfăşura în cadrul Clubului de arte plastice pentru adulţi „Curcubeu” şi va fi orientat spre însuşirea unor tehnici de pictură specifice artelor decorative. Cursanţii vor învăţa să transforme obiectele banale în veritabile lucrări de artă, să dea viaţă nouă unor lucruri vechi.
Cursul va dura 20 de ore repartizate pe durata a 5 zile, astfel:
1. Pictură pe materiale textile (pânză, mătase, bumbac, blug etc.) prin realizarea unor imagini figurative sau abstracte, folosind combinaţii de culori şi linii;
2. Pictură pe piele (genţi, haine, încălţăminte) cu ajutorul culorilor, realizând decoraţiuni originale, personalizate;
3. Pictură şi realizarea de imagini prin tehnica decupajului pe diverse alte obiecte din sticlă, lemn, piatră, metal etc.
Acest curs este menit să ofere participanţilor, pe lângă un mod plăcut de petrecere a timpului, posibilitatea de a-şi dezvolta aptitudini artistice, talente care până acum au fost în stare latentă. Este şi un bun prilej de a ieşi din starea de îngrijorare, temere şi anxietate care au avut un impact negativ asupra stării sufleteşti a tuturor.
Înscrierile se fac la Secretariatul instituţiei, în perioada 01.03.2021 – 12.03.2021, pe baza cărţii de identitate, de luni până joi, între orele 8.30 şi 16.00, vineri între orele 8.30 şi 13.30. Cursul începe în data de 25.03.2021.
Ioan Sebastian Bara,
managerul Bibliotecii Judeţene
“Ovid Densusianu” Deva