HANDBAL FEMININ. S-au schimbat condiţiile la turneul preolimpic
Federaţia Internaţională de Handbal (IHF) a schimbat din nou condiţiile de calificare la Jocurile Olimpice pentru turneul preolimpic care se va desfăşura la Podgorica (19-21 martie).
IHF trebuia să nominalizeze o echipă din Asia, au căutat un înlocuitor pentru Kazahstan, însă Hong Kong, următoarea naţiune din clasamentul IHF pentru Asia, a comunicat că nu poate face deplasarea, iar Thailanda nu a oferit un răspuns în termenul limită indicat.
Astfel Turneul preolimpic din Muntenegru, grupa a treia, programată la Podgorica se va juca doar în trei echipe cu participarea naţionalelor din Norvegia, România şi din ţara gazdă,,Muntenegru
România va întâlni pe 20 martie, în primul joc, Norvegia, iar o zi mai târziu va juca împotriva gazdelor, Muntenegru. Doar două echipe obţin calificarea la Jocurile Olimpice!