Cursuri online pentru studenţii Universităţii din Petroşani
Dată fiind situaţia actuală în care se află municipiul Petroşani din punct de vedere al ratei de infectare cu SARS-COV2, adică în ”scenariul roşu”, conducerea universităţii de aici a decis trecerea cursurilor în regim exclusiv online şi totodată amânarea laboratoarelor şi a lucrărilor practice ce implicau prezenţă faţă în faţă.
„S-a adoptat în Consiliul de Administraţie şi s-a solicitat şi avizul Senatului ca activitatea didactică a studenţilor să se desfăşoare în mediul online. Cât priveşte activitatea personalului instituţiei, a fost organizată astfel ca într-un birou să fie maximum două persoane. Programul e unul special, cu prezenţă prin rotaţie. De altfel, noi am respectat încă de la debutul pandemiei regulile de distanţare şi spaţiere. Partea practică (laboratoarele) se va recupera când vom trece într-un scenariu mai optimist, adică galben sau verde. Uitându-ne în istoric, trebuie spus că am mai desfăşurat cursuri doar online şi în primul semestru. Totul a decurs fără probleme. Iniţial, am început activităţile aferente semestrului al doilea în sistem hybrid, dar evoluţia gradului de infectare ne-a obligat să ne adaptăm contextului”, a precizat prof.univ.dr.ing. Radu Sorin (foto), rectorul Universităţii din Petroşani.
Potrivit acestuia, platforma educaţională funcţionează foarte bine, este asigurată întreaga infrastructură IT necesară, iar studenţii au, la rândul lor, mijloacele tehnice pretabile pentru urmarea cursurilor online. De amintit că unitatea de învăţământ superior din Valea Jiului a fost evaluată de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) şi a obţinut cea mai înaltă certificare, respectiv calificativul de “instituţie de învăţământ superior cu grad de încredere ridicat”.