Ziua rutenilor din România şi Reuniunea Consiliului Mondial al Rutenilor
În perioada 5-7 martie, în localitatea Peregu Mare din judeţul Arad a avut loc prima reuniune trimestrială din acest an a Consiliului Mondial al Rutenilor, organism executiv al Congresului Mondial al Rutenilor din care fac parte reprezentanţi din opt ţări, membri ai acestui for.
Aceste activităţi au fost organizate în principal sărbătoririi zilei de 3 martie, Ziua Rutenilor din România. La ceastă întâlnire au participat conducerile filialelor UCRR din Hunedoara, Maramureş, Suceava, Alba, precum şi conducerea centrală a UCRR. În format restrâns, datorită normelor în vigoare cu privire la răspândirea noului Coronavirus, în sala de şedinţe a primăriei din Peregu Mare am fost întâmpinaţi de primarul comunei Peregu Mare, domnul Kovacs Emeric, care a rostit câteva cuvinte de bun venit invitaţilor, subliniind colaborarea bună cu uniunea noastră în diversele programe culturale derulate dealungul timpului, precum şi cu doamna Viorica Bojcsuk, consilier local din partea UCRR în cadrul Consiliului Local al comunei Peregu Mare. Preşedintele UCRR, domnul Gheorghe Firczak, a prezentat în câteva cuvinte activitatea uniunii noastre, în principal rezultatele alegerilor locale, menţionând că uniunea a reuşit păstrarea reprezentanţilor noştri în cadrul consiliilor locale din Bistra, judeţul Maramureş şi Peregu Mare, judeţul Arad, dar şi câştigarea a două locuri de consilier la Dărmăneşti, judeţul Suceava, prin doamna Cristina Bodnarius şi la Zam, judeţul Hunedoara, prin doamna Maria Bocicor.
La alegerile parlamentare desfăşurate în anul 2020 uniunea noastră a obţinut un loc de deputat, prin domnul Iulius Firczak, astfel UCRR devine membru în Consiliul Minorităţilor Naţionale. În cuvântul său domnul Amet Aledin, subsecretar de stat în Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României, a felicitat uniunea noastră pentru activităţile desfăşurate în comunităţile rutene din ţară, pentru promovarea tradiţiilor, culturii, limbii şi spiritualităţii noastre. Iulius Firczak, deputatul Uniunii Culturale a Rutenilor din România, a prezentat succint activitatea parlamentară, precum şi situaţia actuală politică şi economică din România în contextul pandemiei cu noul virus.
Deoarece reprezentanţii din Consiliul Mondial al Rutenilor nu au putut participa fizic la această întâlnire, s-a organizat prima şedinţă trimestrială on-line, astfel au putut fi discutate diverse teme ale activităţii organizaţiilor rutene din cadrul CMR, în principal stadiul organizării Congresului Mondial al Rutenilor şi a Forumului Mondial al Tineretului Rutean din acest an. În încheierea şedinţei, participanţii ne-au felicitat atât pentru ziua rutenilor din România, cât şi pentru organizarea acestui eveniment, cu regretul de a nu fi împreună, datorită condiţiilor sanitare actuale din întreaga lume.
La bustul eroului naţional al rutenilor Aleksander Dukhnovici, bust amplasat în curtea Centrului Cultural Rutean din localitate, a fost prezentat un mic moment artistic în interpretarea unor membrii ai grupului folcloric Holuboc al filialei Arad a UCRR, grup condus de doamna Viorica Bojcsuk. După acest moment festiv, preotul Vasile Bojcsuk, secretar general al UCRR, a invitat oaspeţii să viziteze biserica Greco-Catolică, prezentând totodată şi istoria comunităţii rutene din localitate.
În încheiere menţionez că pe toată durata desfăşurării aceastei activităţi, s-au respectat cu stricteţe normele sanitare în vigoare cu privire la prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2. (Francisc Gal)