„Este anormal să limitezi investiţiile în domeniul dezvoltării locale doar la reţelele de canalizare şi la drumuri”
Interviu cu Viorel Sălan, deputat PSD de Hunedoara
Guvernul liberal actual vede complet diferit dezvoltarea României în plan local faţă de precedenta guvernare şi promovează sistematic reducerea cheltuielilor bugetare. În acest sens, am dorit să cunoaştem şi părerea deputatului PSD Viorel Salan.
– Aţi adresat deja mai multe interpelări miniştrilor actualului guvern. Despre care dintre acestea aţi dori să ne vorbiţi?
– Declaraţiile guvernanţilor despre noua lor “viziune” de dezvoltare a României m-au îngrijorat mult. În primul rând deoarece cunosc foarte bine problemele hunedorenilor. Mi s-a părut anormal să limitezi investiţiile în domeniul dezvoltării locale la reţelele de canalizare şi la drumuri.
Ştiind că au fost făcute demersuri pentru extinderea reţelelor de gaze naturale în unele comunităţi, m-am alăturat solicitărilor primarilor şi am adresat o interpelare în acest sens ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Attila-Zoltán Cseke.
– Concret, ce problemă i-aţi adus la cunoştinţă ministrului dezvoltării?
– I-am prezentat ministrului faptul că mai mulţi primari din judeţul Hunedoara mi s-au plâns că, deşi au depus încă din luna februarie 2020, la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, documentaţia şi proiectele necesare pentru realizarea unor investiţii de utilitate publică, respectiv înfiinţarea de reţele de distribuţie a gazului metan pentru localităţile respective, nu au primit nici un răspuns clar din partea ministerului.
Sunt în această situaţie oraşul Geoagiu şi următoarele comune: Toteşti, General Berthelot, Rapoltu Mare, Densuş, Râu de Mori, Veţel, Sălaşu de Sus, Baru, Hărău, Pestişu Mic, Brănişca, Certeju de Sus, Vălişoara, Luncoiu de Jos.
– Din câte îmi aduc aminte nu este primul demers de acest fel…
– Într-adevăr, în data de 4.06.2020, am adresat o întrebare cu acelaşi subiect ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei de la acel moment. În răspunsul primit, nu s-a făcut referire concret la stadiul documentelor depuse de primari. Se spunea în schimb că dezvoltarea unor proiecte pentru înfiinţarea sistemelor de distribuţie a gazelor naturale în localităţile din România este una dintre priorităţile Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei pentru numeroase avantaje legate de calitatea vieţii locuitorilor, crearea de noi locuri de muncă, atragerea de investitori prin accesul la această facilitate şi, nu în ultimul rând, reducerea consumului de combustibili solizi (lemn, cărbuni) şi, implicit, a poluării mediului.
În plus, se mai afirma că în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei “se fac toate demersurile necesare pentru a demara un astfel de program de investiţii în domeniul sistemelor de distribuţie a gazelor naturale”. Multe vorbe. Dar nimic concret.
– Din acest motiv aţi revenit asupra situaţiei în noua sesiunea parlamentară?
– Da. În primul rând, m-au îngrijorat nişte declaraţii ale actualului ministru al dezvoltării în care acesta susţinea că Programele Naţionale de Dezvoltare Locală 1 şi 2 trebuiesc încheiate cel mai târziu în 2023, iar domeniile pentru care, din punctul lui de vedere, trebuie găsită finanţare sunt doar extinderea reţelei de apă şi canalizare şi modernizarea drumurilor.
De aceea am solicitat să îmi comunice dacă, în prezent, în portofoliul investiţional al ministerului există vreun program de investiţii pentru dezvoltarea sistemelor de distribuţie a gazelor naturale şi ce demersuri trebuiesc făcute de către primarii localităţilor respective pentru a beneficia de aceste de finanţări? Aştept răspunsul şi în funcţie de acesta vom vedea ce este de făcut în continuare.