Incendiu oprit la timp de pompierii militari
Mai multe case de tip duplex dintr-un cartier al municipiului Petroşani erau ameninţate de foc. Intervenţia pompierilor a limitat dezastrul. O gospodărie a fost afectată, iar un autoturism distrus aproape în întregime.
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Petroşani au fost solicitaţi să intervină la un incendiu izbucnit pe strada Timişoara din localitate, unde flăcările au cuprins un garaj şi acoperişul unui imobil situat lângă. ”După apelul la 112 pompierii au deplasat pe strada respectivă autospeciale de stingere a incendiilor şi un echipaj de prim ajutor. Incendiul a distrus o autoutilitară parcată în garaj şi structura din lemn a acoperişului casei aflată în continuarea anexei. În acest incendiu niciun om nu a fost rănit sau intoxicat cu fum”, a informat ISU Hunedoara. Pompierii urmează să stabilească de la ce a pornit incendiul. (M. Gânju)