ATLETISM. Campionatul European U18 de la Rieti a fost anulat!
Încă o veste proastă pentru atletismul european! Site-ul oficial al European Athletics a anunțat la finalul săptămânii trecute că a fost anulat Campionatul European pentru juniori 2 (U18)!
Programată inițial pentru luna iulie a anului 2020, competiția din Italia a fost amânată, din cauza pandemiei de coronavirus, pentru perioada 26-29 august 2021. Numai că, din cauza aceleiași pandemii, organizatorii au decis anularea competiției ajunsă la ediția a treia.
Următoarea ediție a Campionatului European de atletism pentru juniori 2 (U18) este programată pentru perioada 4-7 iulie, la Ierusalim (Israel).