Jandarmul, prieten cu apa
De trei ani de zile, jandarmul hunedorean Constantin Dochiu (foto), este nelipsit de pe podium, atunci când vine vorba despre concursuri de nataţie. Anul acesta, hunedoreanul s-a clasat pe locul trei, la Campionatul de Înot al Ministerului de Interne.
Îi place pe podium
Competiţia, care s-a desfăşurat la Piteşti, în perioada 6-9 iulie 2010, s-a bucurat de participarea a sute de angajaţi din structurile ministerului. Singurul jandarm hunedorean, care s-a înscris în această competiţie, a fost plutonierul Constantin Dochiu. Acesta a participat la proba de 100 de metri bras, categoria de vârstă peste 35 de ani, şi cu toate că a avut alţi 33 de contracandidaţi, hunedoreanul a reuşit să câştige un loc pe podium, respectiv poziţia a III-a. De asemenea, în cadrul aceleiaşi competiţii, plutonierul a făcut parte din echipa Jandarmeriei Române, care a reuşit să obţină locul al II-lea, în clasamentul general al competitorilor. Pentru jandarmul Constantin Dochiu, concursurile de înot nu reprezintă o noutate, întrucât în anul 2007, el s-a clasat pe locul III, la proba de 100 de metri liber, iar în anul 2008, plutonierul a ocupat poziţia a II-a, la proba de 100 de metri bras. (L. Botici)