Rănit grav după ce a fost izbit de două maşini
Un accident grav de circulaţie soldat cu rănirea extrem de gravă a unui bărbat de 54 de ani, din Vulcan, s-a produs ieri dimineaţă pe DN66, în zona cartierului Iscroni din Aninoasa.
Pietonul a încercat să traverseze drumul naţional într-o curbă în care vizibilitatea este aproape de zero şi a fost izbit în plin de un autoturism condus de un şofer de 43 de ani, din Vulcan, care venea dinspre Petroşani, ca mai apoi să fie lovit şi de o autoutilitară aflată în spatele primului autoturism şi care era condusă de un tânăr de 32 de ani, tot din Vulcan. Bărbatul rănit a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la UPU Petroşani, unde medicii se străduiesc să-i salveze viaţa. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, iar după efectuarea cercetărilor au stabilit că şoferul autoutilitarei circula cu numere false, acestea fiind atribuite unui autovehicul radiat din circulaţie în anul 2019.Anchetatorii vor stabili după finalizarea cercetărilor culpa şi primului şofer, dacă circula cu viteză mai mare decât limita admisă în localitate, dar şi a rănitului care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis, deşi la mai puţin de 50 de metri există o trecere de pietoni. (M. Gânju)