Containere pentru triajul pacienţilor
Trei noi construcţii uşoare din elemente modulare vor fi recepţionate de spitalele din Haţeg şi Brad şi de Sanatoriul de Pneumoftiziologie din Brad.
Prima construcţie de acest tip a ajuns ieri la Haţeg iar în următoarele zile, celelalte două vor fi recepţionate de unităţile medicale din Brad.
Acestea au fost repartizate de Guvernul României, prin Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, la solicitarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă convocat în acest scop, în urmă cu câteva zile, de prefectul judeţului Hunedoara, Călin Petru Marian.
Construcţiile modulare vor fi folosite pentru îmbunătăţirea şi eficientizarea triajului pacienţilor care au nevoie de îngrijire medicală în cele trei spitale hunedorene. (A. Năstase)