BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc cârcotaşii că mai mulţi săteni s-au speriat tare de tot când mascaţii au ajuns pe coclaurile lor. Cică e vorba de o anchetă mare, în care ar fi implicaţi mai mulţi localnici. Oamenii ar fi obţinut foloase necuvenite, după ce ar fi înşelat nişte persoane. Nimic nou sub soare. Dar, vorbesc gurile rele că totul a fost dat în vileag de către unul dintre iniţiatorii acţiunii, care a fost nemulţumit că nu a câştigat mai mult, faţă de un alt coleg de şmecherii, care a băgat mult mai mulţi bani în propriul buzunar.
Spun cârcotaşii prin târg că un personaj din judeţ, cu funcţie pe la Capitală acum, vrea să se întoarcă acasă. Şi, nu aşa, oricum, ci pentru o funcţie mare în judeţ. Omul nostru, povestesc gurile rele, trage tare în ultima vreme, se implică în proiecte care ţin de zona noastră, doar, doar va reuşi să revină în inimile hunedorenilor. Zvonerii susţin însă că acest lucru ar fi cam imposibil, având în vedere că oamenii l-au dat uitării şi, oricum, nu era prea iubit nici înainte să plece din judeţ. Dar, cum se spune, speranţa moare ultima.