Tabere de vară pentru elevii săraci din Orăştie
În perioada 13–19 iulie, un număr de 17 copii din municipiul Orăştie va participa la două tabere de vară, pe litoralul românesc. Una dintre ele este destinată elevilor care prezintă cazuri sociale.
Astfel, 12 copii din Orăştie beneficiari ai Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS) Orăştie, sau micuţi proveniţi din familii de rromi, care realizează venituri minime sau nu au nici un fel de venit, se vor bucura de frumuseţea plajei de la Costineşti. Aceştia sunt elevi din ciclurile de învăţământ primar şi gimnazial (clasele III – VII) şi învaţă la Şcoala Generală „Dr. Aurel Vlad” din Orăştie. Ei vor fi însoţiţi de un responsabil din cadrul SPAS Orăştie şi vor beneficia de cazare şi masă pe perioada taberei. A doua tabără, programată pentru acelaşi interval de timp, se va desfăşura în staţiunea Eforie Nord, beneficiari fiind cinci copii cu handicap grav şi accentuat, fiecare dintre aceştia având câte un însoţitor pe perioada vacanţei la mare. Taberele se efectuează printr-un program al Direcţiei Judeţene de Tineret Hunedoara. (A. Năstase)