Anchetaţi pentru că furau curent
Două persoane din municipiul Lupeni sunt anchetate penal pentru branşare ilegală la reţeaua publică de energie electrică.
„Poliţiştii din Lupeni au efectuat o acţiune pe raza municipiului, în urma căreia au stabilit că un bărbat în vârstă de 46 de ani, în cursul lunii august 2020, şi-a branşat ilegal apartamentul la reţeaua publică de energie electrică. Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea”, a informat IPJ Hunedoara. Tot în urma raziei, poliţiştii au mai descoperit şi o femeie în vârstă de 55 ani, care şi-a branşat ilegal apartamentul la reţeaua publică de energie electrică, anul trecut în cursul lunii august. Poliţiştii o cercetează şi pe ea pentru infracţiunile de furt şi executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea. (M. Gânju)