FUTSAL. Petrişor Toniţă a părăsit-o pe Autobergamo Deva
Portarul echipei naţionale a României, Petrişor Toniţă (foto), s-a transferat la United Galaţi după ce a activat la Autobergamo Deva.
„Sunt fericit că m-am întors acasă şi voi face tot posibilul să aduc un trofeu la Galaţi. Fanii acestui minunat club merită tot ce este mai bun! Mai multe n-are rost să spun, prefer să arăt în teren ce-mi doresc pentru United Galaţi”, a spus Petrişor Toniţă pe pagina de Facebook a grupării gălăţene.
Toniţă a semnat cu echipa din Galaţi un contract valabil timp de două sezoane, cu începere de la 1 iulie 2021. „Revenirea acasă a lui Petrişor Toniţă este o lovitură importantă. Şi nu ne vom opri aici”, a spus Cristian Ştefu, preşedintele echipei CS United Galaţi.
Autobergamo Deva, care a încheiat play-off-ul pe locul al treilea, a anunţat că „în zilele următoare, vă vom prezenta noul antrenor al echipei, unul experimentat, care vine din şcoală de futsal braziliano-spaniolă!”. Formaţia din Deva a fost condusă în sezonul 2020/2021 de Dumitru Stoica, antrenor jucător.