„Bătaie” pe construirea lotului 2 al Autostrăzii Lugoj – Deva
Firme din România, Grecia, Turcia, Spania şi Italia şi-au depus ofertele către CNAIR pentru construirea lotului 2, în lungime de 9 kilometri, al Autostrăzii Lugoj – Deva. Nu mai puţin de 9 ofertanţi vor lucrarea, printre ei şi firma care realizează drumul judeţean din Staţiunea Parâng.
Proiectare şi execuţie
„Comisia de Evaluare va analiza candidaturile în conformitate cu prevederile Documentaţiei de atribuire şi cu legislaţia în vigoare în domeniul achiziţiilor publice. Prezenta procedură este de tipul „licitaţie restrânsă”, iar din cei 9 candidaţi, Autoritatea Contractantă va selecta un număr de minimum 5, maximum 6 candidaţi care vor depune oferte Tehnice şi Financiare în etapa a II-a a procedurii de achiziţie publică”, precizează CNAIR. Contractul are o valoare estimată de 1,363 miliarde de lei fără TVA şi va fi finanţat din fonduri europene nerambursabile. Traseul are o lungime de 9,13 km, din care 2,13 km de tunel. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecţionale prevăzute pe fiecare cale de circulaţie cu platforma de 11,25 m. Potrivit CNAIR, conform condiţiilor din Acordului de mediu a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secţiunii E2 în contexul evitării problemelor de stabilitate şi a impactului negativ cu implicaţii majore asupra mediului. Termenul de finalizare prevăzut este 10 luni proiectare şi 28 de luni execuţie.
Care sunt firmele ofertante
Până la termenul limită de depunere au depus candidaturi următorii ofertanţi:1. AKTOR S.A. (Grecia),2. ASOCIEREA SC ALSİM ALARKO SANAYİ TESİSLERİ VE TİCARET A.Ş – MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S. (Turcia),3. ASOCIEREA FCC CONSTRUCCION SA – GULERMAK AGIR SANAYI INSAAT VE TAAHHUT A.S. (Spania – Turcia),4. ASOCIEREA IMPRESA PIZZAROTTI & CSpA – PIZZAROTTI SA – RETTER PROJECT MANAGEMENT SRL (Italia – Romania), 5. ASOCIEREA TERNA SA – INTRACOM CONSTRUCTIONS SOCIETE ANONYME TECHNICAL AND STEEL CONSTRUCTIONS (INTRAKAT) (Grecia),6. KOLIN INSAAT TURIZM SANAYI VE TICARET ANONIM SIRKETI (Turcia),7. ASOCIEREA MAPA INSAAT VE TICARET A.S. – CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S. (Turcia),8. ASOCIEREA RIZZANI DE ECCHER SPA – OZGUN INSAAT TAAHHUT SANAYI VE TICARET LIMITED STI – CIPA SPA (Italia – Turcia),9. STRABAG SRL (Romania).
Au reclamat situaţia cu urşii
Se ştie că Autostradă Lugoj-Deva nu a fost finalizată, din cauza organizaţiilor de mediu, care au reclamat faptul că în zona respectivă sunt urşi, care, dacă se construieşte autostrada, vor fi afectaţi. Nu se ştie însă dacă într-adevăr animalele sunt pe acolo. Iar din 2010 nu
s-a putut face nimic din acest motiv.
„Este extrem de important ca toate soluţiile de atenuare şi defragmentare să ia în considerare importanţa zonei pentru conectivitate la nivel regional, dar şi pentru condiţiile locale. În acest sens, recomandăm ca toate ecoductele proiectate pentru carnivorele mari din zona studiată să aibă o lăţime de cel puţin 200 de metri. Dacă, din motive bugetare, nu vor exista suficiente fonduri disponibile pentru a proteja principalele căi de circulaţie pentru carnivore mari în timpul construcţiei autostrăzii, recomandăm ca ea să fie proiectată pentru a permite construirea ulterioară a unor ecoducte funcţionale suplimentare. Vă recomandăm să nu fie construită nicio zonă de parcare şi servicii în interiorul sitului propus Natura 2000. Vă recomandăm ca un program mare de monitorizare a carnivorelor din zonă să fie pus în aplicare înainte, în timpul şi după construcţia autostrăzii şi datele obţinute de specialişti să fie utilizate pentru implementarea personalizată a unor soluţii de atenuare, în colaborare cu proiectantul şi constructorul autostrăzii. În timpul construcţiei autostrăzii, prealabil în zonele sensibile, defrişările ar trebui reduse la minimum, iar drumurile de acces şi şantierele de construcţii temporare ar trebui amplasate în locaţii care duc la o perturbare minimă a vieţii sălbatice şi a habitatelor sensibile. Un proiect de reconstrucţie ecologică pe scară largă ar trebui să fie pus în aplicare în timpul şi după construcţia autostrăzii pentru a proteja conectivitatea în zonă pe termen lung”, se arăta în memoriul organizaţiilor de mediu.