Vom găzdui Campionatul European de Atletism Under 20 din 2023
Consiliul European Athletics (Asociaţia Europeană a Federaţiilor de Atletism), întrunit la Lausanne, a acordat României cel de-al doilea campionat european cu probe de pistă, după Campionatul European de Atletism pe Echipe – Liga 1 care se va desfăşura în luna iunie a acestui an la Cluj-Napoca.
Campionatul European de Atletism Under 20 din 2023 se va desfăşura la Cluj Napoca,iar după prezentarea candidaturii României, preşedintele European Athletics, Dobromir Karamarinov, a felicitat comisia de candidatură şi a apreciat faptul că România a făcut paşi importanţi către organizarea de mari competiţii europene.
Acesta a subliniat faptul că România a demonstrat în ultimii ani aplecarea către competiţiile mari de pistă şi a faptul că poate deveni un organizator de talie europeană.
După Campionatul Balcanic de Juniori din 2019 a urmat Campionatul Balcanic de Seniori din 2020 şi, anul acesta, Campionatul European pe Echipe Liga 1. Toate competiţiile au fost şi vor fi găzduite de Cluj Arena!
Din echipa de prezentare a candidaturii României au făcut parte preşedintele Federaţiei Române de Atletism, Florin Florea, directorul Cluj Arena şi consilier în Consiliul Local Cluj-Napoca, Radu Raţiu, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Atletism, Ioan Măcelaru şi consultantul de comunicare al Federaţiei Române de Atletism, Cătălina Zorojanu iar la startul depunerii de candidaturi pentru acest campionat au fost aliniate şase ţări.
Ultimele trei ediţii ale acestei competiţii au avut loc astfel: Eskilstuna (Suedia) – 2015, Grosseto (Italia) – 2017 şi Boras (Suedia) – 2019. În acest an, European Athletics U20 Championships va avea loc la Tallin (Estonia), în perioada 15-18 iulie.