Nesimţire! Un alt devean, prins că-şi aruncă molozul la marginea oraşului
Bărbatul a fost prins în flagrant de poliţiştii locali din Deva şi amendat cu 5.000 de lei. N-a fost singura sancţiune primită de individ, pe lângă faptul că a rămas şi fără maşina cu care-şi transporta molozul.
Potrivit municipalităţii Deva, un echipaj al Poliţiei Locale l-a prins pe bărbat în timp care arunca dintr-o maşină deşeuri provenite din lucrări de construcţii pe un teren agricol aflat la marginea municipiului Deva. Poliţiştii i-au dat bărbatului o amendă contravenţională în valoare de 5.000 lei pentru încălcarea legii şi au anunţat imediat Garda de Mediu Hunedoara. Comisarii de mediu sosiţi la faţa locului l-au amendat pe individ cu 15.000 de lei şi i-au confiscat şi autoutilitara care face obiectul contravenţiei. ”Bărbatul au fost obligat să reîncarce deşeurile abandonate pe câmp în autoutilitară şi a fost condus locul legal de depozitare a deşeurilor provenite din construcţii. Este a doua oară în decurs de aproape o lună de zile, când poliţiştii locali surprind în flagrant persoane care depozitează ilegal deşeuri”, precizează reprezentanţii municipalităţii Deva. Poliţiştii locali vor monitoriza în continuare toate zonele din oraş unde ştiu că se depozitează frecvent deşeuri din construcţii de către persoane sau firme care nu încheie contracte cu societăţi autorizate şi specializate în colectarea şi transportul acestui tip de deşeuri. (M.Gânju)