Un val de cerşetori români a părăsit Elveţia. Câţi bani au primit pentru a se întoarce acasă
E oficial. Oficialii din Elveţia au hotărât să ofere cerşetorilor din Cantonul Basel-Stadt tichete de călătorie gratuite şi bani, în schimbul promisiunii că nu vor mai reveni în Elveţia – cel puţin pentru o perioadă de timp. Dintre cei care au acceptat oferta, majoritatea sunt români.
Transport gratuit cu trenul
Elveţienii s-au săturat de cerşetori. Deşi acum doi ani s-a încercat interzicerea cerşetoriei, proiectul care a fost înaintat de consilierii locali elveţieni a fost dovedit a fi neconstituţional. Autorităţile locale din Cantonul Basel-Stadt au decis însă, să ofere anumite facilităţi cerşetorilor din zona amintită, în schimbul promisiunii scrise că, odată plecaţi, nu vor mai păşi în Elveţia.Fiindcă elveţienii au ajuns la limita răbdării, serviciul de migraţie din Basel a decis să ofere cerşetorilor un tichet de călătorie, alături de o sumă de 18 euro pentru fiecare cerşetor al oraşului elveţian. Voucherul de călătorie asigură transportul gratuit cu trenul, pe întregul teritoriu al Europei şi poate fi utilizat gratuit. Pentru a putea beneficia de tichetul de călătorie în cauză, cerşetorii trebuie să completeze, în scris, un formular care asigură autorităţile elveţiene că nu vor mai călca pe teritoriul statului lor – cel puţin pentru o perioadă de timp.Numărul cerşetorilor a crescut enorm, în ultimii ani, la nivelul oraşului, iar elveţienii s-au declarat îngroziţi de către aceştia. Până în momentul de faţă, aproximativ 30 de cerşetori au profitat de oferta elveţienilor şi au promis că nu se vor întoarce, cel puţin pentru o perioadă de timp, în statul elveţian, în schimbul tichetului de călătorie. Majoritatea dintre aceştia sunt români.
Cetăţenii elveţieni se arată mulţumiţi de ideea care este pusă în aplicare. Ei speră că tot mai mulţi cerşetori vor părăsi astfel, Elveţia. “Dăm un ban, dar ştim că merită, că nu-i mai vedem pe aici”, s-a exprimat un elveţian.
Conform contractului, chiar dacă se vor reîntoarce în Elveţia, cerşetorii ar puta fi expulzaţi. Aceştia nu vor avea drept de şedere în oraşul Basel, dacă se vor îndeletnici cu ale cerşitului.