Din 15 mai scăpăm de mască în exterior
Ieri, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că s-a pregătit un calendar cu măsuri de relaxare şi care acoperă toată perioadă de vară. Aşadar, ne pregătim de relaxare.
„Vrem să avem un calendar care nu expune pericolului revenirii pandemiei. Prima etapă de relaxare va fi chiar acum, pe 15 mai. Din 15 mai se elimină portul măştii în exterior. Rămân excepţiile pieţele, târgurile sau staţiile de transport public. masca va rămâne obligatorie în interior şi în mijloacele de transport. Eliminarea restricţiilor de circulaţie noaptea şi simultan se elimină orice restricţii asupra agenţilor comerciali. Magazinele vor reveni la programul normal. Tot din acest week-end, activităţile sportive în aer liber vor fi posibile cu 25 la sută dintre locuri ocupate”, a declarat Klaus Iohannis.
Preşedintele a strecurat, în discursul său, o altă schimbare de plan. Obiectivul premierului, ca până pe 1 august România să aibă 10 milioane de persoane vaccinate a fost schimbat, la umbra veştilor bune.
„Am stabilit nişte ţinte de vaccinare. Aş spicui dintr-un tabel. Ne propunem ca la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane vaccinate, la 1 iulie 6 milioane, la 1 august 7 milioane de persoane vaccinate”, spune Iohannis.
Probabil că au reușit să-și rezolve „ploile” și conturile. Am crezut că cei mai mari hoți de după 1990 au fost PDL-iștii (absorbiți/salvați de PNL-iști), pe care nu i-ar mai fi votat nimeni, dar m-am înșelat. Ăștia au jefuit înmiit, s-au up-datat instruiți de ăia. Cum aflăm despre Petrov după atâția ani de la „peroada” în care a ticăloșit, așa vom afla peste ani despre jaful ăstora. Bineînțeles că fiind partidele Securității nu va păți nimeni nimic, de unde și siguranța și tupeul afișate de acești nemernici. Așa să le ajute Dumnezeu.