BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Vorbesc gurile rele că unii nu mai ştiu cum să cheltuie banii pe care îi iau din indemnizaţii şi salarii la stat. Cică spun zvonerii prin târg că se întâmplă pe la noi să fie şi persoane din astea. Care sunt băgate prin tot felul de comisii, comitete, consilii, de unde le vin bani de nu pot să-i întoarcă cu lopata. Să nu credeţi însă că oamenii sunt aşa de pricepuţi, nici vorbă. Dar, fac parte din clasa care trebuie şi atunci şi numirile lor pe aceste funcţii se explică. Lumea se pare că a aflşat de aceste manevre şi acum vrea să-i sancţioneze pe cei care au girat asemenea situaţii.
Povestesc cârcotaşii pe la colţuri că un edil din zonă a bătut tare cu pumnul în masă. Supărarea lui a venit de la o situaţie extrem de neplăcută pentru el. Gurile rele şuşotesc că omul nostru a vrut să-şi angajeze iubita pe un post, dar a aflat nevasta. Şi, de aici, vă daţi seama că a început un adevărat show iar respectivul a fost nevoit să răspundă la întrebări incomode. Se pare că edilul nostru a fost dat de gol de un coleg, care i-a spus soţiei, iar aceasta a dus repede vorba mai departe. Nici nu vrem să ne gândim ce va ieşi de aici!.