Larisa Iordache a revenit în competiţii câştigând două medalii
Gimnasta Larisa Iordache (foto) a câştigat medalia de aur în finala de la bârnă, la Cupă Mondială de gimnastică artistică de la Cairo (Egipt). Larisa Iordache a obţinut în finală nota 13.366, fiind urmată de Diana Varinska (Ucraina) şi de Zeyna Ibrahim (Egipt).
S-a recuperat
Sâmbătă, Larisa Iordache a câştigat şi medalia de bronz în finala de la paralele. Gimnasta a revenit în competiţii după ce s-a luptat cu accidentările în ultimii ani. Mai întâi a fost la JO de la Londra, când a fost una amară pentru ea. Apoi a fost ruptura de tendon pe care a suferit-o la campionatele Mondiale de la Montreal şi anul acesta la campionatele Europene de la Basel, unde a fost internată în spital, imediat după concursul de calificări, ea având o gravă infecţie renală. Gimnasta a revenit totuşi în competiţii de fiecare dată după momente grele, cu operaţii greşite şi multă suferinţă psihică. „Am încercat o perioadă să ies din gimnastică de tot, nici măcar la televizor nu m-am uitat. Mi-era greu să urmăresc pentru că ştiam că şi eu puteam să fiu acolo. Recuperarea a mers greu, timpul se scurgea la fel şi mă simţeam nefolositoare”, spunea gimnasta la finalul lunii aprilie.Acum este sănătoasă, a revenit în competiţii câştigând două medalii la Cupa Mondială de la Cairo şi speră într-o evoluţie cât mai bună la Tokyo.
În finala masculină de la paralele, Andrei Muntean s-a clasat pe locul 8, notat cu 12.300, după ce se calificase cu a patra notă.
Larisa Iordache, Maria Holbură (care a fost rezervă la Cairo în finalele de la bârnă şi sol) şi Marian Drăgulescu (retras înainte de concurs din cauza unei contracturi la spate) sunt gimnaştii din România calificaţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo.