Maria Claudia Nechita s-a calificat la Jocurile Olimpice
Pugilista română Maria Claudia Nechita (foto) s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după ce a învins-o pe turcoaica Aycan Guldagi, în sferturile de finală ale cat. 57 kg, în turneul preolimpic de box de la Paris.
Maria Claudia Nechita (27 ani) a făcut spectacol în faţa tinerei adversare (20 ani), punctând din toate poziţiile şi câştigând clar, la puncte, cu 5-0.Nechita va boxa în semifinale cu italianca Irma Testa, victorioasă în faţa croatei Nikolina Cacic (5-0). România va fi reprezentată de doi boxeri la JO de la Tokyo, Cosmin Gîrleanu (cat. 52 kg) şi Claudia Nechita (cat. 57 kg).
România are până acum 87 de sportivi calificaţi la JO 2020 (nominal sau locuri cotă) la 13 discipline sportive: înot, atletism, canotaj, fotbal, gimnastică artistică, baschet 3×3, ciclism, lupte, tir sportiv, canoe, tenis de masă, box şi scrimă.