Mopedist decedat după ce a căzut şi s-a lovit la cap
Bărbatul de 58 de ani, din Călan, circula cu un scuter pe DC 51A, din direcţia DN66 spre oraşul Călan, iar din cauza vitezei a căzut şi s-a lovit puternic la cap.
Echipajele de prim ajutor ajunse la faţa locului n-au mai putut face nimic pentru victimă. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi fac cercetări în acest caz. Un alt dosar penal a fost deschis pe numele unui tânăr de 27 de ani, din municipiul Deva, care conducea un autoturism prin municipiu, iar în urma testării, aparatul alcooltest a indicat valoarea de 0,61 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Totodată, poliţiştii rutieri au mai descoperit un alt bărbat de 37 de ani, din comuna Vaţa de Jos, care conducea un autoturism pe strada Mihai Eminescu, din Deva cu o alcoolemie de 0,49 mg/l, alcool pur în aerul expirat. (M.Gânju)