Guvernul PNL trebuie să repare ceea ce a stricat incompetenţa PSD în anii de guvernare
După ce guvernele PSD au contractat fără măsură tot felul de proiecte fără nicio eficienţă sau finalitate reală, adresate mai ales clientelei politice, Guvernul condus de Florin Cîţu trebuie acum să repare incompetenţa de care au dat dovadă social – democraţii în cazul PNDL 1 şi 2. În tot acest timp, cei de la PSD au tupeul nemărginit să arate ipocrit cu degetul spre guvernul liberal, aruncând pe piaţă noi minciuni, în stilul deja caracteristic.
Pesedişti care îi îndemnau pe oameni să îşi ia 3 job-uri dacă vor să trăiască decent în România condusă de Viorica Dăncilă şi Liviu Dragnea – dezinformează grav când anunţă că finanţarea proiectelor depuse prin PNDL a fost tăiată, dovedind că dezinformarea este politică de casă în cazul PSD. În realitate lucrurile stau diametral diferit. Premierul Florin Cîţu a afirmat cât se poate de clar că toate lucrările de investiţii prin PNDL vor fi finanţate în continuare de Guvernul României.
”Ultimele tranşe de plată se referă la facturile depuse până în 15 iunie, care vor fi achitate etapizat până la 20 iulie. Plăţile restante vor fi achitate imediat după rectificarea bugetară obişnuită, la mijlocul anului”, a anunţat Prim Ministrul României. Mai mult, toţi aleşii locali au primit asigurări ferme că toate facturile conforme vor fi achitate, iar guvernul PNL şi-a reiterat îndemnul către edili de a continua lucrările în ritm susţinut pentru a exista astfel posibilitatea să se deconteze cât mai mult.
Aflat în opoziţie, acolo unde a fost trimis de votul oamenilor, PSD realizează dintr-o dată că domeniile prioritare pentru dezvoltarea sustenabilă a unei ţări sunt infrastructura, sănătatea şi educaţia, domenii pentru care nu a făcut absolut nimic în anii în care s-a aflat la guvernare. Cifrele oficiale arată că, în ultimii ani, deşi au fost două programe PNDL, doar 18% din bani s-au dus către proiecte care vizează infrastructura rutieră. Restul banilor au fost folosiţi ineficient. Din acest motiv guvernul PNL s-a preocupat de lărgirea domeniului de activitate al Companiei Naţionale de Investiţii, proiect pe care PSD a încercat cât de mult a putut să îl blocheze.
La această oră, la CNI sunt depuse proiecte în valoare de peste 7 miliarde de lei pentru drumuri judeţene şi comunale, care nu se pot finanţa nici prin fondurile europene, nici prin PNRR, nici prin alte instrumente financiare, dar guvernul liberal a reuşit să găsească o formulă de finanţare, astfel încât să repare incompetenţa guvernărilor PSD. Aceleaşi guverne care au declamat că ”au scos ţara din noroaie” fără ca în realitate să şi implementeze proiecte în acest sens. Exact aşa s-a întâmplat şi cu cele 8 spitale regionale promise de PSD care nu au trecut niciodată de stadiul de proiect sau machetă de hârtie şi care abia acum, sub guvernarea de dreapta, prin contur cu adevărat.
PSD este disperat că a pierdut nu doar puterea, ci, mai ales, accesul la fonduri importante de care au dispus discreţionar şi care au fost direcţionate mai ales către clientela de partid, iar petardele politice lansate în ultima perioadă relevă exact această disperare politică.
PNDL 1 şi PNDL 2 continuă cu toate contractele de investiţii care sunt în derulare. Nimeni din arcul guvernamental nu îşi doreşte să oprească vreun contract aflat în derulare şi poate cea mai bună dovadă în acest sens o reprezintă chiar plăţile făcute cu periodicitate pentru facturile conforme trimise la decontare, în ciuda efortului bugetar.
Guvernul liberal şi-a dovedit din plin buna – credinţă şi la finele anului trecut când, printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată de Executiv, obiectivele de investiţii cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare Locală, etapa 1, 2015-2020, au fost prelungite, ca posibilitate de finanţare, cu încă doi ani, venind astfel tocmai în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale.
Cât priveşte Complexul Energetic Hunedoara şi Termocentrala Mintia, este deja de notorietate modul în care au fost efectiv jefuite aceste obiective economice de conducerile PSD, care a avut drept singură grijă îndestularea propriilor buzunare de partid. Şi tot guvernul liberal trebuie să repare ceea ce a stricat incompetenţa şi nepăsarea PSD, lucru care deja se întâmplă!
PSD – numele tău e DISPERARE!
Biroul de presă al PNL Hunedoara